joi, 21 august 2014

„MUSCELENII” DE TITI DAMIAN - Lansare de carte



               

                            

 Drumul

Apropiindu-ne de Pătârlagele, vremea se închidea vizibil, aveai impresia că se înserează... la 10 ziua. Picături de ploaie au început să cadă. Am luat-o la dreapta, spre Colți, pe un drum care devenea tot mai accidentat, pentru o zona cu un potențial turistic de invidiat, martor și Muzeul Chihlimbarului.  Am oprit la o poartă să întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun: Da sunteți, nu vă speriați așa este tot drumul, ba și mai rău pe alocuri! ne-a încurajat o femeie zâmbind. La meteo vremea anunțată se  potrivea ca o grilă la examen pentru o lucrare de nota zece. Noi am plecat  îmbrăcați ca de vară, la mânecă scurtă.
Am primit un telefon că la Colți suntem așteptați de Ciprian, din partea organizatorilor și ne va ghida până la destinație, să ajungem cu bine la eveniment. Așa s-a întâmplat.  Cum ne-a văzut și a aflat cine suntem, ne-a spus că maşina în care suntem are garda joasă și de aceea doi dintre noi să mergem la el în maşină.
Când a fost constituit convoiul, la care s-a adăugat și  o  maşină cu număr de Ialomița, s-a pornit spre Muscel.
Loganul zburda luând ca un cal de munte panta în piept, dar se oprea și se asigura că este urmărit îndeaproape  de ceilalți. Urcușul pe drumul acela de munte, de piatră, mai mult bolovani, devenea o aventură. Pe mijloc apăreau rigole periculos de adânci.  Neștiind drumul, aveam impresia că urcăm în pustiu, doar rațiunea contrabalansa sentimentul de  îndoială, reactualizând destinația în memorie. În sfârșit au apărut casele și imediat ne-am trezit în fața locului unde urma să fim debarcați. Ciprian își îndeplinise misiunea. Am coborât din mașini și am urcat repede, pentru a ocoli  picăturile de ploaie reci, care pe noi ne zgribuleau, iar pe săteni îi lăsau nepăsători. Ne-am dus să salutăm gazda.  Să nu se piardă momentul, cineva a zis : Poză! Ne-am așezat și am zâmbit. Am scos și eu aparatul. I-am identificat pe cei de la revista Helis din Slobozia, care vorbeau cu domnul Anghel. Am făcut o poză.
Tot acest aparent disconfort era eclipsat de bucuria de a participa la un important eveniment literar, lansarea cărţii „Muscelenii” de Titi Damian. Citisem cartea,  imaginația mea începea să repereze scene, mai ales pe aceea când Florin se ducea să se înscrie la liceu, la Buzău și afară ploua ca de potop și îi alunecau picioarele în noroi, la fel ca şi mamei sale care îl însoţea.  În toate acestea lipsea cineva, Tudor Cicu. A apărut după minute bune, povestind cum a rămas suspendat cu Golful său într-una din rigolele la care mă gândeam eu pe drum. L-au scos câțiva săteni.
Sala căminului începea să se umple. Oamenii din sat se adunau curioși, bucuroși. Era un eveniment nemaiîntâlnit. O carte de o mie pagini în trei volume, imortaliza, de netrecut cu vederea, pe harta literaturii române, colțul lor de lume, rupt din rai.

La căminul cultural din vârf de munte
Domnul Titi Damian, autorul cărţii, dar şi gazdă și moderator, face introducerea : În 1969 eram directorul acestui cămin, în care am montat și o piesă de teatru: O noapte furtunoasă. Astăzi se întâlnesc aici două spirite: al muscelenilor și al celor care au citit despre musceleni, dumneavoastră, invitați și prieteni.
Vă mulțumesc pentru efortul de a urca aici, pe aceste meleaguri, pe această vreme!  Lângă mine este preotul satului, Drăgoiescu Sebastian.   Vine de la Pătârlagele, pentru o mână de oameni. Au fost zile când, intrând să aprind o lumânare, am văzut că  făcea slujbă pentru trei oameni. În dreapta, domnul primar Rădulescu Pavel.
Am reținut din spusele vorbitorilor:
Tudor Cicu: Cartea  Muscelenii este o mare desfășurare de forțe și timp.
Folosind o tehnică modernă, prozatorul se ridică asemenea sufletului ce părasește trupul persoanelor aflate în starea clinică de dinainte de moarte și, ca într-o oglindă, focalizează treptat satul de munte cu aureola mitică a veacului din care vine și oamenii cu frământările lor. În centrul atenției prozatorului se situează Fagul, ca un totem protector asupra satului de munte.
Între timp mai vin invitați. Este perezentat prof. univ. dr. Ghinea Nicolae și unul din personajele cărții: Ion al lui Niculae, al Linii.
Aurel Anghel constată că în sala aceea de cămin al satului dintre munți m-am trezit din vis. Chiar este real ce se întâmplă azi  aici. Este real că un copil din zodia leului  și-a forțat venirea pe lume, născut prematur, tocmai pentru că avea multe de spus. Drumul acesta pietruit de la marginea lumii m-a trezit din vis. „Acolo unde brazii plâng cu lacrimi de chihlimbar” (versuri, Aurel Anghel).
Preotul Drăgoiescu Sebastian era bucuros că intemperiile nu au împiedicat invitații să vină . Vă invităm să mai veniți pe la noi, să vedeți cum ne străduim să ținem  aprinsă flacăra credinţei, a amimintirilor,  aici pe vârful muntelui.
Este de reținut această evlavie a oamenilor locului pentru lumina curată a candelei. Trebuie să ducem și noi acest fapt mai departe. Așa trilogia domnului Titi Damian devine  și o pagină de istorie.
Învățătorul Nica  a povestit despre cum a vrut să arate copiilor obiceiul concerealei, dar când femeile au început să-și schimbe strigături între ele. Era o sărbătoare a femeilor, la care nu aveau voie bărbații.
Gheorghe Dobre: Comunitățile care rămân sunt cele care au povestitori. Cine nu are povestitori dispare.
Învățătoarea Nina Paraschiv  a evocat amintirea unui sat plin de viață,  de copii. Mândria de a fi citit cartea pe care o considera ca pe o istorie, un document, i se citea pe față.
Ene Ion, învățător : Trilogia este chiar un portret al poporului român. Chiar dacă satul ar fi muzeu, ar trăi prin cititorii săi.
Profesorul Nicolae Ghinea: Trilogia Muscelenii este o resetare a parametrilor existențiali ;Muscel Cărămănești nu este doar  centru energetic, ci și cultural.
Diana Gavrilă, ghid turistic în zona Aluniș-Bozioru-Ruginoasa (Brăești),  a completat tabloul locului prin abilitățile de comunicare, punctând pe diversitatea și bogăția aspectelor ce pot fi observate și atrag în zonă.  Nu trebuie reținute doar vitregia vieții și munca grea!
Florentina Dalian, de la revista Helis, a spus că multe cărți i-au lăsat o dezamăgire. Astăzi nu a avut acest sentiment, ci unul de bucurie că este prezentă la locul care l-a inspirat pe Titi Damian să scrie cartea.
Afară ploaia încetase. Când? Nu mi-am dat seama.  Se mai și luminase. Lumea era  mai multă. Discret își făcuse apariția și poetul Florin Ciocea și își imortaliza trecerea pe acolo folosind camera de filmat.
După eveniment, Ene Ion și Aurel Anghel au dezmorțit atmosfera cu viorile. Această față a domnului Anghel nu o știam.

La ieșire, profesorul Ghinea a venit la mine și m-a întrebat dacă eu sunt Cabel. I-am confirmat. Mi-a spus zâmbind că am fost colegi de armată. Atunci i-am recunoscut ochii albaștri, jucăuși, inteligenți. Ne-am strâns mâna și ne-am actualizat atâția ani trecuți prin câteva întrebări și răspunsuri de strictă orientare. Ce  ai făcut, ce faci? Ce face tatăl? O întrebare care m-a impresionat. Nu-l uitase pe tata.
Nu mă așteptam ca acolo, în satul acela dintre Vârful Vătraiului, vârful Goșii, vârful Ciliciei, Vărful Goților, să întâlnesc un fost coleg de armată, profesor universitar.
Plecând de la romanul Fagul, continuând cu Umbra, Norul a conturat ideea unei trilogii care trebuia materializată ca atare. Și s-a întâmplat în Muscelenii.
Mulțumesc autorului pentru cartea trimisă prin Tudor Cicu în urma lansării de la Urziceni!
Profesorul de la Urziceni era acum în mijlocul alor săi și i-am mulțumit personal.
Ne-am luat la revedere de la gazde și am plecat spre Buzău în formula Tudor Cicu  și soția, Teo Cabel, Mariana Cabel și Costel Suditu, Niță Petruța, Aurel Anghel.
Au mai participat la eveniment, ca invitați: Vasile Iordache, Gheorghe Ciutacu, Ene Dorina, Ilie Damian .


Teo Cabel

 poze Teo Cabel


                                   Titit Damian, preotul Drăgoiescu, Gheorghe Dobre
                                   Tudor Cicu


                                   Aurel Anghel
                                    preot Drăgoiescu Sebastian

                                    Nina Paraschiv
                                   Diana Gavrilă
                                    Florentina Dalian
                                    Prof. Ghinea Nicolae


 poze: Aurel Anghel
                                    Membrii ai cenaclului AntePortas
                                    Niță Petruța și Costel Suditu

2 comentarii :

  1. Felicitări pentru articol, domnule Cabel! Scris cu sufletul, dar şi cu ... memoria. Aţi redat mult mai multe amănunte decât mine în articolul Dvs. M-a impresionat faptul că şi pe Dvs v-a marcat scena din carte la care şi eu mă gândeam în timp ce urcam drumul acela greoi. Frumoasă şi revederea camarazilor "de arme".
    Pagini de istorie, pagini de jurnal... vor rămâne acestea în timp? Important e ca noi să ne facem datoria.
    Cu preţuire,
    Florentina Dalian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamna Florentina Dalian, da, acestea vor rămâne în timp... cum spunea domnul Gheorghe Dobre: „dacă este un povestitor”. Mulțumesc!
      Cu respect
      Teo Cabel

      Ștergere